Salariați dați în judecată pentru grevă

Peste 400 de salariaţi ai producătorului de vagoane marfă Astra Rail Industries au fost daţi în judecată de companie, pentru greva începută în urmă cu câteva săptămâni, iar peste o sută dintre aceştia s-au prezentat, marţi, la Tribunalul Arad la primul termen, fiind luate măsuri speciale de acces în Palatul Justiţiei.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Flavius Bradin, a declarat că este vorba de un litigiu de muncă înregistrat în 11 iunie, care a avut termen marţi.

„A fost înregistrat un litigiu având ca obiect acţiune în constatarea nelegalităţii grevei, prin care o companie din Arad a chemat în judecată circa 400 de pârâţi angajaţi ai societăţii”, a spus Flavius Bradin.

Peste o sută dintre pârâţi s-au prezentat la primul termen, care a fost marţi, iar pentru accesul lor în Palatul Justiţiei şi în sala de judecată au fost luate măsuri speciale.

„Pentru a asigura condiţiile de securitate şi evitare a aglomerării, au fost luate măsuri prompte de către forţele de ordine şi conducerea instanţei”, a spus Bradin.

Pe litigii de muncă, acesta este unul dintre procesele cu cel mai mare număr de pârâţi care au avut loc în judeţul Arad în ultimii ani.

 Reprezentanţii companiei nu au dorit să ofere mai multe informaţii despre procesul deschis sindicaliştilor, iar reprezentanţii sindicali nu au putut fi contactaţi pentru a oferi un punct de vedere.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.