De la începutul acestui an pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 40 de incendii izbucnite în case/anexe gospodărești, cauzate de coșurile de fum defecte, cu improvizații sau necurățate corespunzător. 

Pagubele materiale înregistrate în urma acestor evenimente au fost semnificative și de multe ori au fost puse în pericol și viețile persoanelor.
 
Deoarece sezonul rece își face simțită prezența și mulți dintre noi apelăm deja la instalațiile de încâlzire, vă reamintim principalele măsurile pe care trebuie să le respectați pentru a preveni declanșarea incendiilor la coșurile de fum:  
 
Coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate şi autorizate în acest sens

În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;

Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibil;

La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului

Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc

Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă)

Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad recomandă tuturor cetăţenilor să execute activităţile de verificare, reparare, izolare termică şi curăţare periodică a coşurilor de evacuare a fumului şi mijloacelor de încălzire numai cu personal atestat, şi să solicite la terminarea lucrării un act care să ateste: data şi locul, denumirea prestatorului, denumirea sau numele beneficiarului, tipul lucrării prestate şi semnătura prestatorului.

foto: arhiva

Sursa: Realitatea de Arad