Arad: Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar: proprietarii de terenuri "ar fi impulsionaţi politic" să blocheze construirea celui de-al 2 pasaj de pe centura municipiului Arad

Foto Dorel Caprar-21 iunie 2019
Proprietarii de terenuri ar fi impulsionaţi politic să blocheze construirea celui de-al 2 pasaj de pe centura municipiului Arad, parte din DN7, a declarat, joi, președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.
Afirmația vine la câteva zile dupăce liderul PSD Arad a făcut un apel public către aceste companii, cerându-le să își schimbe atitudinea.Deputatul Căprar a a mai declarat, joi că doar 10% din contractul de lucrări semnat anul trecut a fost realizat, iar în acest moment lucrările sunt blocate de proprietarii de terenuri din zona centurii municipiului Arad, unde se efectuează lucrările, care refuză să permită muncitorilor să treacă pe terenurile care le aparțin.Dorel Căprar consideră că în spatele refuzului proprietarilor ar fi interesele politice ale adversarilor PSD de a nu fi realizat acest pasaj, pentru ca, spune el, administraţia judeţeană, condusă de PNL, să poată invoca în continuare o presupusă incompetenţă a Guvernului şi CNAIR în derularea proiectului.Dintre cei 28 de proprietari care trebuie să își dea acordul, doar 4 au semnat că acceptă. O parte dintre proprietari au primit deja de la autorităţi o înştiinţare asupra faptului că au fost expropriaţi, însă chiar dacă suprafeţele au fost preluate de stat pentru amplasarea instalaţiilor electrice, fără acordul notarial cu privire la dreptul de uz şi servitute, muncitorii nu pot traversa suprafeţele care au rămas în proprietate privată şi nici nu pot desfăşura lucrări pe acestea.
Pasajul a fost început în 2011
Pasajul, care trece peste calea ferată Arad-București, a fost început în anul 2011 cu termen inițial de finalizare în cursul anului 2012.Din cauza celui mai recent blocaj, termenul de finalizare a pasajului peste calea ferată va fi prelungit până în toamna anului 2020, deşi mai fusese prelungit până în februarie 2020.Primul pasaj de pe centura parte din DN 7 a fost dat în folosinţă în toamna anului trecut, investiţia fiind de aproximativ 32 de milioane de lei. Tot în toamnă au fost reluate lucrările la al doilea pasaj, după mai mulţi ani în care au fost sistate, investiţia ridicându-se la peste 25 de milioane de lei.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






