Coloane de camioane la ieşirea din ţară prin Nădlac II şi Vărşand, unde se aşteaptă şi 150 minute

Coloane de camioane la ieşirea din ţară prin Nădlac II şi Vărşand, unde se aşteaptă şi 150 minute
La Nădlac II au fost deschise patru artere de control pentru traficul greu, pe sensul de ieşire din România
Două coloane de camioane s-au format, marţi, înainte de Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II (autostrada pan-europeană) şi Vărşand (DN 79A), şoferii aşteptând pentru efectuarea formalităţilor de intrare în Ungaria.
Potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră Române, care monitorizează timpii de aşteptare în punctele de trecere, se înregistrează "un număr mare de mijloace de transport marfă prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară".
Conform sursei citate, în PTF Nădlac II se aşteaptă până la 150 de minute pentru efectuarea formalităţilor, iar la Vărşand se aşteaptă 90 de minute.
Şoferi prezenţi în coloană pe autostradă, înainte de Nădlac, au declarat, că aşteaptă mai mult decât menţionează autorităţile.
"Este o coloană de cinci kilometri de TIR-uri în spatele meu, eu mai am în faţă vreo 15 TIR-uri şi aştept deja de trei ore", a declarat Ioan Galu, şofer din Arad care se deplasează spre Franţa.
La Nădlac II au fost deschise patru artere de control pentru traficul greu, pe sensul de ieşire din România, la Vărşand sunt deschise trei, iar la Nădlac I, unde se aşteaptă cel mai puţin, respectiv 30 de minute, este deschisă o arteră.
"Poliţia de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, dar numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de partea ungară", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, de care aparţin punctele din judeţul Arad, Laura Bondar.
Autorităţile de frontieră române au solicitat celor din Ungaria să aloce personal suplimentar, pentru a se forma echipe comune în vederea deschiderii mai multor artere de control.
Tranzitarea frontierelor cu autoturisme, microbuze sau autocare se desfăşoară în condiţii normale, fără timpi mari de aşteptare.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






