Dosar redeschis pentru tentativă de omor
Dosar redeschis pentru tentativă de omor
Dosar complicat în cazul încăierării din decembrie 2019, din centrul Aradului.
Dosar complicat în cazul încăierării din decembrie 2019, din centrul Aradului. Atunci, un agent de pază a fost înjunghiat și un tânăr, bătut cu bestialitate. Totul, după un scandal izbucnit la Strandul Neptun.
Acolo, un tânăr a înjunghiar un agent de pază, după care a fougit. A reușit să ajungă până în zona centrală unde a fost prins din urmă de colegii celui rănit, dar și de acesta. A fpst lovit cu pumnii, picioarele și bastoane și lăsat inconștient pe trotuar. Chiar dacă a fost, la rândul lui, victimă, bărbatul bătut a fost acuzat de tentatică de omor asupra bodyguardului. Dar și cei care l-au bătut sunt trimiși în fața justiției, fiind acuzați, la rândul lor, de tentativă de omor, inclusiv bărbatul care fusese înjunghiat și care a participat la bătaie.
Tribunalul Arad a admis cererea prim-procurorului de confirmare a redeschiderii penale:
„Admite cererea formulată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în dosar nr. 2972/II/6/2021 privind confirmarea redeschiderii urmăririi penale faţă de suspecţii Porumb Teodor Cristian, Bartha Rudolf-Ionuţ, Brata Levente Şandor, Gîrda Ioan, Moza Teodor Florin şi Toader Sergiu Răzvan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin.1 şi 2 Cod penal, în dosarul nr. 473/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad”.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











