Guvernul, „angajat ferm” în combaterea antisemitismului

Guvernul, „angajat ferm” în combaterea antisemitismului
"Trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea de a acționa coerent"
„Marcăm astăzi Ziua Internațională de Luptă Împotriva Fascismului și Antisemitismului și ne amintim de toți cei care și-au pierdut viața sau au avut de suferit din cauza atrocităților și a manifestărilor violente comise de regimul criminal fascist”, arată într-un mesaj public premierul Ilie Bolojan.
El mai scrie că în urmă cu 87 de ani avea loc "Noaptea de Cristal", un episod tragic din istoria europeană în care naziștii și civilii au arestat, torturat, ucis evrei, confiscându-le sau distrugându-le proprietățile și lăcașele de cult, moment care a condus la unul din cele mai întunecate capitole ale istoriei, Holocaustul.
Acest val, menționează Ilie Bolojan, s-a răspândit atunci și în România, incidentele izolate devenind acțiuni sistematice de persecuție ale statului indreptate împotriva comunităților evreiești.
„De aceea, astăzi, când fantomele urii și intoleranței sunt din ce în ce mai prezente în societățile noastre, trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea de a acționa coerent și puternic pentru ca ura, prejudecățile sau discriminarea să nu mai fie tolerate”, a scris el.
Totodată, mai arată premierul, Guvernul României își reafirmă angajamentul ferm pentru combaterea antisemitismului, discriminării, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură.
Citește și:
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











