Migranti ascunși în cutii de plastic au încercat să treacă frontiera spre vest

Migranti ascunși în cutii de plastic au încercat să treacă frontiera spre vest
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat șaptesprezece cetăţeni de origine afro-asiatică
Este vorba despre 17 migranți din Bangladesh, Nepal, Egipt, Maroc, Eritreea și Pakistan găsiţi ascunşi în cutiile de plastic transportate de un vehicul care avea drept destinație în Franţa.
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat șaptesprezece cetăţeni de origine afro-asiatică, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară, cu scopul de a ajunge în diferite state din vestul Europei.
„În data de 18 noiembrie, în jurul orei 00.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România.
Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cutii de plastic pentru o societate comercială din Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, în compartimentul destinat mărfurilor, în cutiile transportate, șaptesprezece cetăţeni străini.
Persoanele depistate au fost preluate și transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din diverse state afro-asiatice (Bangladesh, Nepal, Egipt, Maroc, Eritreea și Pakistan), cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani.
Aceştia au intrat legal în țara noastră în baza documentelor personale.
În cauză, colegii noștri efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











