Misiune dificilă pentru pompierii arădeni: 10 ore de intervenție pentru salvarea a 200 de oi

Misiune dificilă pentru pompierii arădeni: 10 ore de intervenție pentru salvarea a 200 de oi
Pentru evacuarea oilor a fost necesară traversarea zonei inundate, fiind vorba despre aproximativ 300 de metri pătrați
Operaţiunea pompierilor arădeni de salvare a peste 200 de oi blocate, încă de vineri seară, pe un teren inundat de Crişul Alb, s-a încheiat sâmbătă, după mai bine de zece ore de intervenţie cu bărcile.
Oile au rămase blocate pe un teren viran din apropierea orașului Sebiș, în urma revărsării râului Crișul Alb.
„După mai bine de 10 ore de muncă susţinută a pompierilor militari arădeni, intervenţia fiind îngreunată de condiţiile meteorologice nefavorabile, aceştia au evacuat în siguranţă 212 oi. Misiunea s-a încheiat cu succes ”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.
Pentru evacuarea oilor a fost necesară traversarea zonei inundate, fiind vorba despre aproximativ 300 de metri pătrați, apa având o adâncime de aproximativ 1,5 metri.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














