Numărul vizitatorilor la Plaja Ghioroc a scăzut pentru prima dată în sezonul estival

Numărul vizitatorilor la Plaja Ghioroc a scăzut pentru prima dată în sezonul estival
Autoritățile estimează că au vizitat plaja aproximativ 110.000 de persoane, faţă de 140.000 anul trecut
Numărul vizitatorilor la Plaja Ghioroc, din județul Arad, a scăzut pentru prima dată în sezonul estival, după ani de creştere pe fondul investiţiilor făcute în zonă.
Autoritățile estimează că au vizitat plaja aproximativ 110.000 de persoane, faţă de 140.000 anul trecut. Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, spune că scăderea este de aproximativ 20% şi a avut loc pentru că ‘tot turismul românesc a suferit în acest an, conform radiotimisoara.ro.
“După doi ani de pandemie şi restricţii de călătorie din cauza COVID-19, anul acesta s-a constatat că foarte mulţi români au ales să-şi petreacă concediile în alte ţări, în destinaţii mai exotice. Cu această problemă s-au confruntat chiar şi operatorii din turism din cele mai importante staţiuni din România. Noi suntem staţiune de interes local şi am avut în acest sezon în jur de 110.000 de vizitatori, din care 100.000 au venit la evenimentele organizate pe perioada celor zece săptămâni în care s-a desfăşurat Ghioroc Summer Fest. Şi anul trecut atracţia principală a fost acest festival al tinerilor, organizat de studenţi, fiind prezenţi tot circa 100.000 de vizitatori, însă în luna anterioară lansării festivalului am mai avut 40.000 de turişti, faţă de 10.000 în acest an”, a spus primarul.
Corneliu Popi-Morodan a adăugat că singura creştere s-a observat la numărul rezervărilor de căsuţe din campingul existent lângă Lacul Ghioroc.
Plaja Ghioroc este amenajată cu palmieri, umbrele, baldachine, terase, tobogane de apă, locuri de joacă pentru copii şi un camping. Accesul este liber, dar şoferii trebuie să plătească o taxă de parcare de 10 lei pe zi, bani pe care administraţia locală îi foloseşte pentru a întreţine zona de agrement.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











