Poliţişti din Arad, condamnaţi la închisoare pentru un jaf de 300.000 de euro

Poliţişti din Arad, condamnaţi la închisoare pentru un jaf de 300.000 de euro
Doi poliţişti arădeni au fost condamnaţi la închisoare, în primă instanţă, alături de alţi doi inculpaţi,
Doi poliţişti arădeni au fost condamnaţi la închisoare, în primă instanţă, alături de alţi doi inculpaţi, pentru un jaf care a avut loc în noiembrie 2020, când dintr-un seif aflat în casa unei femei din Pâncota, care fusese imobilizată în locuinţă, au fost furaţi 300.000 de euro.
Sentinţa a fost dată de Judecătoria Arad şi nu este definitivă, iar cei doi poliţişti au primit doi ani, respectiv doi ani şi trei luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, după ce instanţa le-a dedus din pedeapsă perioada petrecută în arest preventiv.
În acest dosar au mai fost condamnaţi alți doi bărbați, informează Agerpres. Toţi cei patru inculpaţi se află în detenţie, fiind arestaţi anul trecut.
Soluţia judecătorilor este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au declarat vineri, pentru Agerpres, că vor face apel considerând pedepsele prea blânde.
În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni începuseră o anchetă după ce 300.000 de euro au fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota.
Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii. Ulterior, în 5 martie 2021, anchetatorii au anunţat că au fost reţinuţi patru suspecţi, după ce poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au efectuat cinci percheziţii domiciliare.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi ar fi asigurat ieşirea din imobil", preciza IPJ Arad, în martie 2021.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.
Cei doi poliţişti implicaţi în jaf au fost puşi la dispoziţia IPJ până la condamnarea definitivă.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad acţionează pentru siguranţa comunităţii şi tragerea la răspundere a tuturor celor care comit infracţiuni, indiferent de calitatea acestora. Instituţia noastră nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale a personalului propriu şi îşi reafirmă determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în toate cauzele instrumentate", a mai transmis IPJ Arad, după reţinerea suspecţilor.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






