Un tânăr care s-a urcat la volan băut a provocat un grav accident ruiter

Un tânăr care s-a urcat la volan băut a provocat un grav accident ruiter
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor
Un tânăr de 20 de ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe D.J. 708/C, dinspre Sâmbăteni spre Ghioroc. Într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanț, după care a revenit pe partea carosabilă, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Ghioroc.
În urma impactului, au fost răniți trei tineri, pasageri în primul autoturism, aceștia fiind transportați la spital în vederea evaluării stării lor, din primele observații fiind răniți ușor.
Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a relevat faptul că tânărul de 20 de ani era sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 0,34 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea cu exactitate alcoolemiei, acestuia îi vor fi recoltate probe biologice.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:04 - Stare de asediu la Tribunalul Constanța. Zeci de mascați păzesc clădirea în timpul procesului unui clan interlop care a terorizat orașul — FOTO/VIDEO
- 13:01 - Mașină acroșată de un tren cu călători, în județul Argeș VIDEO
- 12:21 - Grindeanu, anunț despre noua variantă de premier, când încep negocierile oficiale: „Nu am avut niciun fel de înțelegere post-moțiune cu AUR”
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














