Arad: Muncitorii-protestatari de la compania Astra Rail Arad, amenițați cu închiderea fabricii. Sindicat: oferta companiei, departe de așteptări. Lider de sindicat: (...) dacă nu se merge la lucru (...) mi-au spus că s-a hotărât închiderea companiei"

ARADCU 00 PROTEST ASTRA RAIL JOI09MAI (7)
Protestele angajaților companiei Astra Rail din Arad, deținută de un mare concern american, s-ar putea încheia departe de așteptările muncitorilor, iar compania amenință chiar cu închiderea fabricii de la Arad. Negocierile care au avut loc luni între conducerea companiei și liderii de sindicat s-au încheiat după circa 6 ore.
Conform liderului de sindicat al fabricii din Arad, Ionel Rusu, "rezultatele din oferta pe care ne-au dat-o în finalul zilei, explicit, patronatul, față de așteptări și de speranțe, este destul de departe, nu-i ce speram noi. S-au precipitat niște lucruri, niște evenimente pe care le știți. Patronatelor nu le convin astfel de stări, negocierile sub presiune și ei le-u spus chiar și sub șantaj, nu le acceptă. Preferă măsuri radicale. Mi-au vorbit inclusiv de închiderea companiei (...) dacă oferta care ne-au dat-o acuma nu trece, dacă trece lucrurile se vor simplica în viitor. (...) Da, au spus că în situația în care ducem compania spre criză mai profundă și nu se merge la lucru, ca să intrăm în normalitate, mi-au spus că s-a hotărât la nivel foarte înalt al acționariatului, închiderea companiei. (redactor: este tot un fel de șantaj și acest lucru?) Eu nu pot să pronunț în sensul ăsta".IOnel Rusu mai declară că spune investitotii spun că au planuri de stabilitate pentru următorii 20-30 de ani, în România și Europa, dar dinamica lor este foarte lentă.Conducerea companiei Astra Rail nu a prezentat un punct de vedere până în acest moment.Rezultatele negocierilor le vor fi prezentate marți angajaților.Circa 300 de angajați din Arad au protestat și luni, pentru 3a zi, în stradă, în fața sediului firmei și au întrerupt lucru complet. Oamenii, care cer creșteri salariale de cuprinse între 30 și 40 la sută, susțin că au rămas cu salariile mici de ani de zile, de când compania era în insolvență. Astra Rail, care are ca acţionar majoritar (75%) concernul american Greenbrier, are 1.200 de salariaţi în unitatea din municipiul Arad.
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








