Arad: Sensurile giratorii din municipiul Arad sunt persoanlizate de către primărie. Cum arată primul sens personalizat

ARADCU 00 SENS GIRATORIU MUNCITORI PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD LU25FEB (2)
Sensurile giratorii dinmunicipiul Arad sunt persoanlizate, a anunțat primarul Gheorghe Falcă.
[gallery td_gallery_title_input="ARADCU 00 SENS GIRATORIU MUNCITORI PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD LU25FEB" ids="53940,53941,53942"]Lucrările sunt realizate decătre Primăria Municipiului Arad prin intermediul operatorilor de spaţii verzi. Primul sens giratoriu reamenajat este cel de pe strada Horia, la intersecţia cu străzile Octavian Goga şi George Coşbuc.Pentru amenajarea peisagistică a fost folosită piatră decorativă albă, iar în mijloc a fost plantat un brăduţ argintiu. La final au fost instalate indicatoarele rutiere şi elemente de siguranţă reflectorizante.Rezultatul final este unul spectaculos. Municipalitatea dă asigurări că acesta este doar începutul, fiecare sens giratoriu urmând să fie reamenajat."Sensurile giratorii din oraş vor avea un alt aspect. Am început cu intersecţia de pe strada Horia şi vom încerca să personalizăm fiecare sens giratoriu, astfel încât să creştem atât aspectul urban cât şi gradul de siguranţă în trafic", a mai declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Citește și:
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:02 - Analiză Daniel Udrescu: Cum a fost distrus motorul IMM al României și de ce statul a intrat în spirala datoriei. De la 1.000.000 € la 100.000 €
- 18:14 - Analiză Daniel Udrescu: De ce prorogarea indexării pensiei încalcă însăși structura dreptului constituțional la pensie
- 08:12 - Analiză Daniel Udrescu: Statul impozitează inflația. Statul nesocotește justa așezare a sarcinilor fiscale și necesitatea protecției proprietății
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News













