De la începutul anului, 70 din cele 251 de mașini abandonate și fără stăpân aflate în evidența Direcției Generale Poliția Locală, au fost relocate de pe domeniul public, în urma demersurilor efectuate de către polițiștii locali, a notificărilor afișate pe parbrizul mașinii, somării, ori discuțiilor cu proprietarii.
Autovehiculele au ajuns în atenția polițiștilor locali, atât în urma reclamațiilor transmise de cetățeni, cât și prin autosesizarea agenților, în timpul acțiunilor curente de patrulare pe centrul orașului și prin cartiere, unde au identificat mașini ”uitate” pe spațiul verde, în parcări rezidențiale, pe locurile de parcare din fața și din spatele blocurilor, pe spațiul public din fața porții etc.
Până la sfârșitul anului, polițiștii locali vor verifica toate vehiculele care au fost notificate să elibereze domeniul public, aflându-se în diverse stadii ale demersurilor prevăzute de Legea 421/2002 privind regimul juridic al autovehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.
Recomandăm proprietarilor acestor mijloace de transport să procedeze din proprie inițiativă, în cel mai scurt timp, la relocarea în spațiul privat al caroseriilor/mașinilor care ocupă ilicit domeniul public, fiind inestetice și insalubre, fără a mai aștepta parcurgerea tuturor etapelor procedurale obligatorii conform legii. Astfel, se evită situațiile în care mașinile aflate deja într-o stare avansată de degradare, improprie circulației, cauzată de imobilizarea îndelungată, să devină refugiul persoanelor fără adăpost sau adevărate „depozite de gunoaie”, producând stare de disconfort și focare de infecție în zonă.
Sursa: Realitatea de Arad