Tânăr intoxicat cu fum după un incendiu izbucnit în casă de la o ţigară nestinsă

Un arădean de 19 ani a suferit o intoxicaţie cu fum şi a fost scos din casă de pompieri după ce o cameră a locuinţei a luat foc de la o ţigară lăsată nestinsă, victima fiind transportată la spital în stare stabilă.

Incendiul a izbucnit, miercuri dimineaţă, într-o casă din cartierul Grădişte, din municipiul Arad, intervenind pompierii şi un echipaj medical SMURD.

„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la nivelul unei încăperi, cu degajări de fum în camerele locuinţei. În interiorul locuinţei a fost identificată o victimă, un tânăr în vârstă de 19 ani, care a fost evacuat de către pompieri şi preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale. În urma evaluării medicale, acesta a fost transportat la spital, fiind conştient, cooperant”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Focul a fost stins în aproximativ 20 de minute, stabilindu-se că a pornit de la o ţigară nestinsă.

Pompierii arădeni amintesc populaţiei de pericolul pe care îl reprezintă ţigările aruncate înainte să fie stinse.

„Asiguraţi-vă că aţi stins cu adevărat ţigara, pentru că mucurile incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă. Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă. Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu”, au transmis pompierii arădeni.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.