Tot ce trebuie să știi despre vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 anii

CNCAV a transmis, miercuri, informaţii despre vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Potrivit studiilor, vaccinul Pfizer administrat în două doze copiilor are o eficienţă de 90,7%.

”Copiii reprezintă un procent tot mai mare de cazuri şi spitalizări faţă de începutul pandemiei, iar focarele din şcoli au o frecvenţă tot mai mare(…)Două doze de 10 micrograme (μg) de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech (BNT162b2) administrate la interval de 21 de zile au fost sigure, imunogene şi au asigurat o eficienţă de 90,7% împotriva Covid-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Evaluarea Comirnaty – Pfizer BioNTech la copii a fost efectuată din mai multe motive”, a transmis CNCAV.

CNCAV a precizat că, odată cu prioritizarea grupelor mai mari de vârstă pentru vaccinare, „copiii de vârstă şcolară reprezintă acum un procent tot mai mare de cazuri şi spitalizări faţă de începutul pandemiei, iar focarele din şcoli au o frecvenţă tot mai mare”.  

”Beneficiile directe privind prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 la copii includ protecţia împotriva formelor severe, spitalizărilor şi complicaţiilor severe sau pe termen lung, cum ar fi sindromul inflamator multisistemic (MIS-C). Beneficiile indirecte includ probabilitatea reducerii transmiterii bolii la domiciliu şi în mediul şcolar, inclusiv transmiterii care afectează persoanele vulnerabile şi desfăşurarea învăţământului în format fizic în condiţii mai sigure. Fără vaccinuri eficiente împotriva COVID-19 pentru această grupă de vârstă, copiii ar putea deveni surse constante de infectare şi genera noi variante emergente”, a mai transmis CNCAV.  

Potrivit specialiştilor, închiderea şi carantina şcolilor din cauza COVID-19 au costuri sociale şi economice pentru familii şi îngrijitori. 

”Vaccinarea la scară largă pentru toate grupele de vârstă este, prin urmare, esenţială în eforturile continue de a reduce pandemia”, a mai transmis CNCAV.  

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.