Turație maximă pe un drum județean din Arad

Considerat unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură, drumul județean Arad-Șiria-Pâncota ar putea fi gata nu peste multă vreme. Cel puțin așa susține Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, care a anunțat că se lucrează la turație maximă pe șantierul respective.

,,Se lucrează în opt puncte, cu 30 de camioane, nouă excavatoare, cinci cilindri compactori de mari dimensiuni și 80 de oameni pe șantier. Între Horia și Șiria se frezează, iar între Arad și Horia se lucrează la săpătură. Am insistat să se lucreze cu utilaje și muncitori suficienți pentru o lucrare de bună calitate și pentru a finaliza proiectul în cel mai scurt timp posibil, astfel încât arădenii să poată circula pe un drum modern și sigur. Acest tronson reprezintă ,,drumul de încredere” al județului, cel mai aşteptat şantier pe drumurile judeţene, în condițiile în care deservește 40.000 de arădeni. Drumul, în lungime de 30 de kilometri, va fi refăcut din fundație, iar proiectul este finanțat din fonduri europene, având o valoare a contractului de 72 milioane de lei (cu TVA)”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.