Meteorologii anunță temperaturi scăzute în următoarele zile, ploi și vijelii, iar la munte episoade de lapoviță și ninsoare. 

„Vremea este mai rece decât normalul perioadei, în majoritatea regiunilor. Chiar dacă față de cele 3-6 grade din orele dimineților cerul va fi aproape lipsit de nori, vom ajunge la temperaturi de 24-25 de grade, în cele mai calde dintre zile, și vor fi și regiuni din interiorul arcului carpatic în care temperaturile la amiază se vor opri la 12-14 grade”, a explicat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, Gabriela Băncilă, directorul de meteorologie operațională din cadrul ANM.

Se preconizează ca cea mai rece zi la nivel de țară să fie vineri, în regiunile sudice temperaturile să nu treacă de 19-20 de grade.

Dar pentru regiunile din interiorul arcului carpatic, Maramureș, Transilvania, ziua de azi și cea de mâine este posibil să fie cele mai reci. La mijlocul zilei, maximele abia vor atinge 11-13 grade, a mai spus meteorologul.

În ceea ce privește episoadele de vânt puternic, cu siguranță se vor mai resimți intensificări ale vântului și în zilele următoare, însă nu cu intensitatea, extinderea și durata de ieri.