Arad: 123 de ani de la primul spectacol susținut în Teatrul din Arad de către o trupă străină, încălcând astfel chiar statutul instituției. Motivul

Joi, 02 ianuarie, se împlinesc 123 de ani de la primul spectacol susținut în Teatrul Municipal din Arad decătre o trupă străină, încălcând astfel chiar statutul instituției.

Imagine

Conform unui material publicat decătre profesorul Horia Truță pe site-ul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol din Arad, pe data de 2 ianuarie „1897 – În sala mare a Teatrului Municipal, clădire a cărei construcţie s-a încheiat în 1874, a avut loc primul spectacol susţinut de o echipă străină. Este vorba de piesa Hamlet de W. Shakespeare, prezentată de trupa italiană Salterelli. A fost încălcat astfel, statutul instituţiei arădene, care prevedea că în acest edificiu, nu puteau da reprezentaţii decât trupe maghiare, cu excepţia, „cântăreţilor cu renume mondial, care cântă împreună cu ansamblul local”, se mai arată pe pagina de internet a bibliotecii din Arad.

Sursa foto: bibliotecaarad.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.