Arad: AUDIO Adjunctul Inspectoratului Școlar Arad, Anca Stoenescu, și-a depus „mandatul, susținut într-un context politic care acum s-a schimbat”

Echipa de conducere a Inspectoratului Școlar Arad a fost completă doar o zi. După ce luni după masă, prin numirea lui Marius Gondor la conducerea ISJ existau un șef și 2 adjuncți, marți seara inspectorul școlar general adjunct Anca Stoenescu, cea care a condus inspectoratul școlar mai mulți ani în perioada guvernării PSD, și-a dat demisia.

Imagine
Anca Stoenescu a făcut anunțul pe contul său de Facebook, unde a scris că „a venit momentul sa îmi depun mandatul de inspector scolar general adjunct, susținut într-un context politic care acum s-a schimbat. Voi rămâne alături de echipa care m-a susținut și alături de care am reușit sa aducem pentru județul Arad fonduri uriașe pentru reabilitarea unităților de învățământ”.
Anca Stoenescu amintetește de proiecte de 2 milioane de euro realizate în mandatele sale, dar și de deblocarea mai multor postiuri și a anumitor plăți către cadrele didactice.
Anca Stoenescu le mulțumește directorilor, colegilor din învățământul preuniversitar, părinților și elevilor arădeni, spunând că „Aradul a fost la înălțime datorită lor”.
Postarea a atras sute de reacții cu felicitări și regerete că părăsește funcția.
Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a profesorului Anca Stoenescu.

Anca Stoenescu, care fusese numită adjunct al ISJ Arad cu un mandat care era valabil până în 2020, este un cunoscut membru PSD Arad și este consilier municipal din partea social-democraților.
La final de mandat, Anca Stoenescu anunță că revine pe catedra de profesor de limba română și limba engleză la Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” din Arad și cea de lector univ.dr. la Universitatea Aurel Vlaicu Arad, „cu fruntea sus” pentru ca cel mai important lucru pe care l-a realizat a fost acela de a fi „aproape de colegi și elevi”.

Declarația completă

„Dragii mei, consider ca a venit momentul sa îmi depun mandatul de inspector scolar general adjunct, susținut într-un context politic care acum s-a schimbat. Voi rămâne alături de echipa care m-a susținut și alături de care am reușit sa aducem pentru județul Arad fonduri uriașe pentru reabilitarea unităților de învățământ. De-asemenea las in urma un proiect educational de 1,5 mil. euro și încă doua proiecte depuse, in valoare de 500.000 euro. Am reușit din anul 2017 sa aprobam posturi nedidactice și didactice auxiliare ( peste 40) pentru bunul mers al procesului de învățământ. Prin programul de încadrări din acest an (18 ore pentru titulari și max. 2 ore la plata cu ora ), program asumat de Isj Arad, am reușit sa scoatem la concursul de titularizare mult mai multe norme decât in alți ani. Am încercat sa girez toate concursurile și olimpiadele școlare și sa încurajez performanța in învățământ. Am reușit sa obțin posturi de portari pentru Isj Arad și sa intram in legalitate și in normalitate. Poate toate acestea sunt lucruri mărunte, dar împreuna cu echipa Isj Arad și cu susținerea Ministerului Educației Naționale am reușit sa punctam anumite aspecte prioritare pentru un învățământ de calitate. Vreau sa le mulțumesc directorilor și colegilor din învățământul preuniversitar pentru organizarea examenelor și concursurilor naționale. Aradul a fost la înălțime datorită lor. Apreciez susținerea părinților și a elevilor arădeni in toate acțiunile pe care le-am desfășurat. Va mulțumesc tuturor, sunteți minunați.
Vreau sa le mulțumesc pentru frumoasa colaborare și colegilor din presa arădeană! Au fost prezenți și implicați in tematicile Invatamantului Aradean și au participat la conferințele de presa ale Inspectoratului Scolar Judetean Arad!
La final de mandat, revin pe catedra de profesor și cea de lector univ.dr. la UAV Arad, cu fruntea sus, pentru ca cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost acela de a fi ,, aproape de colegi și elevi”! ❤️”

Sursa foto: Anca Stonescu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.