Arad: AUDIO Cea de-a 10-a ieșire pe șoseaua de centură a municipiului Arad, inaugurată. Primarul Călin Bibarț: „cu siguranță va duce la dezvoltarea unei noi zone industriale”

Ceade-a 10-a legătură a Aradului cu centura orașului a fost inaugurată luni.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Conform primarului municipiului Arad, Călin Bibarț, „este vorba despre prelungirea străzii Cometei care leagă cartierul Grădiște de DN7. Investiția municipiului de peste 5 milioane de lei face legătura cu singura bucată de centură care ne lipsește”. 

„Mă bucur că am reușit să dăm Aradului această rută. Traficul în interiorul municipiului va fi considerabil diminuat, în special traficul greu din cartierul Micălaca, zona Calul Bălan şi din cartierul Grădişte. Cu siguranță această investiţie va duce totodată şi la dezvoltarea unei noi zone industriale la nivelul oraşului nostru”, a mai declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a primarului municipiului Arad, Călin Bibarț.

Pentru „închiderea” inelului de centură al municipiului, Consiliul Județean Arad lucrează la centura sud-est, pe tronsonul Aradul Nou – Vladimirescu, dar și la o centură pe ruta Vladimirescu-Zimandcuz-Șofronea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.