Arad: VIDEO AUDIO PNL Arad a câștigat 73 din 78 UAT-uri. În municipiu, PSD a câștigat doar secția unde au votat deținuții

PNL Arad este pe locul cinci în ţară privind rezultatele partidului în primul tur al alegerilor prezidenţiale, conform conducerii organizației județene, care a declarat, luni, că la Arad PNL a câştigat 73 de Unităţi Administrative Teritoriale (UAT-uri) din 78 existente în judeţ, în timp ce PSD a câştigat doar una.

Imagine
Conform preşedintelui organizaţiei, europarlamentarul Gheorghe Falcă, „faţă de alegerile europarlamentare, rezultatele sunt cu peste şase puncte procentuale mai mari pentru PNL, în judeţ, în timp ce în municipiu, cu aproximativ zece puncte procentuale”.
„Saltul a fost generat de votanţii din mediul urban. În municipiul Arad, de exemplu, observăm o creştere de la 30% la 40% pentru PNL. Singura secţie câştigată de PSD în municipiu este cea la care a fost arondat şi Penitenciarul Arad. Aici, Dăncilă a obţinut 40%, iar Iohannis, 30%. Nu judecăm votanţii din această secţie, dar arătăm că doar una a fost câştigată de PSD în municipiu”, a mai declarat Gheorghe Falcă.
Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă făcută în cadrul conferinței de presă a PNL Arad.

Președintele Consiliulu Județean Arad, prim-vicepreşedintele PNL Arad, Iustin Cionca, cel care a condus campania electorală, a declarat că PNL a câştigat 73 de UAT-uri din cele 78 existente, iar patru au fost adjudecate de UDMR, în timp ce una de PSD.
„PSD a câştigat doar comuna Dezna, însă cu 14 voturi peste noi. USR nu a câştigat niciun UAT. PNL Arad este acum între primele cinci organizaţii din ţară, mai precis pe locul cinci, din punct de vedere al rezultatelor”, a mai declarat Iustin Cionca.
Conform datelor încărcate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după numărătoarea voturilor exprimate în toate cele 437 de secţii din judeţul Arad, principalii candidaţi au obţinut următoarele scoruri electorale: Klaus Iohannis – 43,3% (74.723 voturi), Viorica Dăncilă – 17,29% (29.845 voturi), Dan Barna – 13,97% (24.108 voturi), Mircea Diaconu – 8,19% (14.127 voturi), Theodor Paleologu – 6,74% (11.631 voturi).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.