Consiliul Concurenței anchetează prețul la ulei, zahăr și unt: „Înțelegere între firme la licitații“

Consiliul Concurenței investighează o posibilă înțelegere între producători de unt, zahăr și ulei pentru creșterea nejustificată a prețurilor. Inspecțiile au avut loc, acum se analizează informațiile.

Trei investigații pe piața untului, a zahărului și uleiului de floarea soarelui, la firme din aceste domenii, care este posibil să fi menținut în mod nejustificat ridicat prețul produselor, efectuează Consiliul Concurenței în această perioadă, la Brașov.

Vicepreședintele Virgil Pascu și alți reprezentanți ai instituției au venit în orașul de la poalele Tâmpei cu Caravana Culturii Concurenței și au dezvăluit că aceste controale sunt în desfășurare deoarece instituția își dorește o concurență cât mai corectă. 

„Inspecții inopinate au avut loc în Brașov pe piața untului – este un actor mare pe piața lactatelor din România. Noi am desfășurat inspecțiile inopinate în Brașov și nu doar în Brașov, ci pe teritoriul întregii republici. Am strâns informații, am strâns probe, suntem în proces de evaluare a probelor pe care le-am găsit la fața locului, însă, din punctul nostru de vedere există o suspiciune, dar întreprinderile nu sunt considerate vinovate la acest moment”, a precizat vicepreședintele Virgil Pascu.

O încălcare gravă a fost deja constatată în industria lemnului, în Regiunea Centru, motiv pentru care mai multe firme au fost nevoite să plătească o amendă usturătoare.

„Era o înțelegere între firme la licitații, pe preț și afecta toată regiunea. A fost o analiză foarte detaliată din partea colegilor din Brașov. Ei au condus echipa de investigație și îi felicit pe această cale. Consider că vorbim despre o investigație foarte importantă în regiune, care a durat mai bine de patru ani și care s-a soldat cu amenzi foarte mari”, a spus Laszlo Gyerko, reprezentantul Consiliului Concurenței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.