Slujbele dedicate sărbătorii Nașterea Maicii Domnului încep în cel mai mare loc de pelerinaj catolic din vestul României, Basilica Papală Maria Radna. În cele trei zile vor fi oficiate mai multe slujbe limbile bulgară, română, maghiară, germană și croată.
Anul acesta, sunt așteptați aproximativ 25.000 de credincioși din țară și străinătate. În mod tradițional, sunt pelerini care au pornit deja pe jos către Maria Radna, unde ajung după câteva zile.
În noaptea de dinaintea marii sărbători, biserica rămâne deschisă, pentru ca în ziua de 8 septembrie să fie oficiată Sfânta liturghie pontificală, de la ora 11.00, în limbile română, maghiară și germană.
Atestata documentar de peste 700 de ani, mănăstirea Maria Radna a primit în anul 1992 de la Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea titlul de Basilica Papala Minor.
Basilica Papală Maria Radna a fost resfințită în august 2015, după ce a fost restaurată complet cu fonduri europene, bani de la Guvern şi donaţii ale enoroaşilor.
Sursa: Realitatea de Arad