O asistentă de 48 de ani, de la serviciul de ambulanță din orașul Ineu, județul Arad, a decedat din cauza Covid-19. Femeia a fost confirmată cu virusul SarsCov-2 lunea trecută. Alți 9 angajați din Serviciul de Ambulanţă Judeţeansunt sunt și ei infectați.  

Directorul SAJ Arad, Raveca Nicoară, a declarat pentru Agerpres, că asistenta care „a căzut la datorie” lucra la substaţia din oraşul Ineu.

„Săptămâna trecută, luni, a fost confirmată pozitiv cu SARS-CoV-2, marţi a fost internată, dar evoluţia a fost nefavorabilă. Din păcate, luni a decedat. Colega noastră avea şi o boală autoimună”, a declarat Raveca Nicoară.

Ea a precizat că acesta este primul deces cauzat de noul coronavirus în cadrul SAJ Arad.

„În prezent, mai avem nouă angajaţi care sunt confirmaţi pozitiv. Este vorba de personal TESA, care s-a infectat de la IT-istul nostru, conform anchetei epidemiologice, dar şi de medici şi asistenţi ambulanţieri, adică personal operativ. Toţi angajaţii noştri sunt echipaţi corespunzător, se protejează, astfel că e greu de spus, în cazul personalului operativ, dacă au contractat SARS-CoV-2 în timpul serviciului sau în afara programului de lucru”, a mai spus directorul SAJ Arad, potrivit realitatea.net

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here