Percheziții la un centru medical din Arad. Decontare fictivă de servicii medicale

Polițiștii Serviciului de Investigații a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un centru medical, din municipiul Arad.

Din cercetări, a reieșit că există suspiciuni rezonabile asupra mai multor cadre medicale, care își desfășoară activitatea la un centru medical, din municipiul Arad, că acestea ar fi decontat servicii medicale susceptibile a fi fictive în dauna Casei Naționale de Sănătate.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii valorii prejudiciului, precum și în vederea administrării probatoriului și tragerii la răspundere penală a persoanelor bănuite, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Investigații a Criminalității Economice și de cel al Direcției pentru Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.