Zilele trecute, polițiștii locali cu atribuții privind respectarea disciplinei în construcții, au surprins pe strada Timișorii desfășurarea unor lucrări complexe de amenajare interioară și exterioară, cu branșament la rețeaua de apă și canalizare.
 
 Aspectul defectuos al refacerii carosabilului a atras atenția agenților care au luat ”la puricat” documentația în baza căreia se derulează intervențiile la clădire și la spațiul exterior, descoperind că proprietarul imobilului, care s-a dovedit a fi o firmă, nu deține avizele si autorizațiile necesare și cerute de legislația în vigoare.
 
 Agravant este faptul că proprietatea se găsește în zona protejată a orasului, conform art.24 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fapta fiind considerată infracțiune și intrând sub incidența procedurilor penale.
 
 Pe de altă parte, branșamentul la rețeaua de apă canalizare, efectuat fără aprobările corespunzătoare, neridicarea molozului, nesemnalizarea lucrării, nerefacerea carosabilului, au determinat aplicarea unor amenzi în cuantum de 5.000 lei, pentru încãlcarea prevederilor Hotãrârii Consiliului Local 136/2020, art.100, lit.e) și j).
 
(Extras) Art. 100. Nerespectarea prevederilor cuprinse în prezentul Regulament, dacă nu au fost comise în astfel de condiții încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni, constituie contravenții și se sancționează după cum urmează :
e) Executarea de lucrări aferente reţelelor tehnico-edilitare amplasate pe proprietăți aparținând domeniului public al municipiului Arad și pe care există amenajări ale căilor de comunicații rutiere, parcări, piste de biciclete, trotuare/alei etc., terenuri de sport, precum și spații verzi, fără obținerea și respectarea condițiilor și termenelor stabilite prin Avizul de săpătură, reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 1500 lei la 2500 lei pentru persoane juridice.
j) Încălcarea prevederilor art.49, potrivit căruia titularul avizului are obligația : a) să nu folosească materialul rezultat din săpături pentru umpluturi; b) să asigure încărcarea materialului rezultat din săpături direct în mijloace de transport; c) să asigure transportarea materialului rezultat din săpături, în aceeași zi în care a fost generat, reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 1500 lei la 2500 lei pentru persoane juridice.

Sursa: Realitatea de Arad