Pompierii arădeni marchează Ziua Informării Preventive

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă ca uneori să ne facem și singuri „ghinionul” prin faptul că nu suntem destul de bine informați. 

De aceea, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a stabilit ca de fiecare dată când ziua de 13 cade marţea, aceasta să fie dedicată Informării Preventive. 

Pornind de la ideea că un om informat știe să acționeze în situații de urgență, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au desfășurat astăzi, 13 decembrie 2022, pe platoul din fața Palatului Administrativ o campanie de informare publică și de conștientizare a populației asupra pericolelor la care poate fi supusă zi de zi.

Prin campanii precum “RISC- Siguranța nu este un joc de noroc”, “RISC- Mai bine previi decât să nu fii”, “F.O.C- Flăcările Omoară Copii”, “Nu tremur la cutremur”, ne dorim să readucem în atenția cetățenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență.

Respectaţi măsurile şi modul de comportare specifice tipurilor de risc transmise prin intermediul campaniilor noastre!

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.