Arad: Panică, vineri, într-un hipermarket din Arad. Angajații și clienții, evacuați în grabă
A fost panică într-un hipermaket din Arad, vineri, dupăce clienții, inclusiv copii, au fost evacuați din magazin fără nicio explicație. Incidentul a avut loc într-un magazin de pe pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad.
Martorii povestesc că la raionul Legume-Fructe au fost sesizate probleme cu alimentarea cu energia electrică, iar becurile au început ca să pâlpâie. Apoi au sunat alarmele magazinului, iar de la stația de amplificare s-a anunțat că magazinul se va închide în 5 minute.Clienților li s-a cerut să își lase coșurile cu cumpărături în magazin și să iasă cât mai repede, atât pe la ieșire din magazin, cât și pe cele în caz de urgență.Oamenii au început să alerge spre ieșire, iar unii clienți chiar și țipat din cauza panicii. În timp ce ieșeau din magazin, unii dintre angajați au spus că este vorba despre un așa zis "test"După aproximativ 10 minute, timp în care clienții au așteptat în fața magazinului, activitatea magazinului a fost reluată, iar oamenii și-au recuperat cumpărăturile.Clienții au declarat că unul dintre angajații magazinului a spus că a fost vorba despre o simulare, însă oamenii au fost extrem de nemulțumiți, considerând că ar fi trebuit ca înainte să fie avertizați.Nu a fost nevoie de intervenția autorităților.
Citește și:
- 08:40 - Blocaj în negocierile cu Iranul: JD Vance spune că Teheranul a refuzat compromisurile propuse de SUA
- 08:38 - Armistițiul de Paște, încălcat de sute de ori: Kievul acuză Rusia de peste 400 de atacuri
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News










