MESAJUL PAPEI FRANCISC DIN DUMINICA PAŞTELUI: IISUS ESTE VIU ŞI RĂMÂNE MEREU CU NOI

MESAJUL PAPEI FRANCISC DIN DUMINICA PAŞTELUI: IISUS ESTE VIU ŞI RĂMÂNE MEREU CU NOI
Papa Francisc a lipsit de la toate ritualurile din Săptămâna Mare de la Vatican
Papa Francisc a afirmat că Iisus "plânge lacrimile celor care suferă", în omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paştelui şi care, în absenţa sa, din cauza convalescenţei după infecţia respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo Comastri, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.
În omilia sa, Papa i-a invitat pe credincioşi să iasă "să îl caute pe Hristos în viaţă, să îl caute pe chipurile fraţilor şi surorilor lor, să îl caute în viaţa de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puţin în acel mormânt".
"El este viu şi rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă şi multiplicând frumuseţea vieţii în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi" a transmis papa la ceremonia de încheiere a Săptămânii Sfinte, potrivit agenţia EFE.
De asemenea, papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi să nu se mulţumească cu o anumită securitate religioasă, ci "să privească dincolo, pentru a-l descoperi pe Iisus".
Potrivit Agerpres, Papa a avut o apariţie surpriză sâmbătă, când a mers să se roage în bazilica Sfântul Petru înainte de celebrarea Vigiliei Pascale din Sâmbăta Sfântă şi s-a oprit pentru a saluta câteva grupuri de pelerini americani care se aflau în biserică în acel moment.
Papa Francisc a lipsit de la toate ritualurile din Săptămâna Mare de la Vatican, însă a mers în după-amiaza Joii Mari la închisoarea Regina Coeli, în apropiere de Vatican, pentru a saluta deţinuţii, aşa cum a făcut de la începutul pontificatului său.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 22:27 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 21:56 - George Simion, reacție acidă după acuzațiile de dezinformare: ”Românii au văzut cine a intoxicat spațiul public”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














