Ţepe cu telefoane scumpe în Cluj, Oradea şi Arad | Cum acţionau cei doi suspecţi

Ţepe cu telefoane scumpe în Cluj, Oradea şi Arad | Cum acţionau cei doi suspecţi
Ar fi cauzat un prejudiciu total evaluat la peste 40.000 de lei
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție, au efectuat ieri trei percheziții domiciliare în municipiul Oradea, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă comtinuată.
Doi tineri, de 29 de ani, din județul Bihor au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, în urma prezentării instanței, unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
În fapt, la data de 15 martie, unul dintre cei doi tineri, sub o falsă identitate, ar fi achiziționat un telefon mobil în valoare de 6.449 de lei dintr-un magazin de profil, situat într-un centru comercial din Cluj-Napoca, pe care l-ar fi returnat la scurt timp, recuperând suma achitată.
Ulterior reprezentanții societății comerciale au constatat că telefonul mobil returnat era o replică a bunului achiziționat inițial, cu seria inscripționată diferită.
Activitățile demarate de polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au condus la identificarea tânărului în cauză, precum și a celui care l-ar fi ajutat la comiterea infracțiunii.
De asemenea, în cadrul investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că în cursul lunii martie 2023, cei doi, folosind același mod de operare, ar fi comis alte 5 infracțiuni, una în municipiul Cluj-Napoca, trei în municipiul Oradea și încă una în municipiul Arad.
În total, ar fi cauzat un prejudiciu total evaluat la peste 40.000 de lei.
La data de 4 mai 2023, polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au pus în aplicare 3 mandate de percheziție în municipiul Oradea, fiind descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile despre care există suspiciunea că ar fi replici ale mărcilor originale, precum și alte obiecte de interes pentru soluționarea cauzei.
În baza probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior unul dintre aceștia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar față de celălalt a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor Cluj, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor și celor din cadrul Serviciului Criminalistic Bihor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

